
Statul are în vedere acordarea de noi ajutoare prin Schema de ajutor de stat HoReCa 2 pentru companiile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, agențiilor de turism licențiate și ghizilor de turism atestați, a căror activitate economică a fost afectată de conflictul armat din Ucraina.
Bugetul Schemei și perioada de depunere cerere
Bugetul Schemei de ajutor de stat HoReCa 2 este estimat la 750 milioane euro, echivalent în lei, iar prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr estimat de peste 15.000 de beneficiari.
Depunerea cererilor se va face începând cu ora 10.00 a primei zile de înscriere, timp de 10 zile lucrătoare de la demararea înscrierii, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.
Data de la care va fi activă a doua etapă de înscriere în cadrul Schemei se va comunica pe site-ul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT) cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu zis.
Criterii cumulative de eligibilitate
Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:
- sunt societăți înființate cel târziu la data de 31.12.2020 și codul CAEN Rev. 2 pentru care solicită finanțare este eligibil în cadrul Schemei și autorizat la data înscrierii, cel puțin din data de 01.01.2021 fără întrerupere;
- sunt întreprinderi autonome, întreprinderi partenere sau întreprinderi legate, definite conform prevederilor Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;
- sunt întreprinderi mari sau întreprinderi mici și mijlocii definite conform prevederilor art. 2 și ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;
- nu fac obiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenței de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis;
- își mențin activitatea pentru care au obținut finanțare pentru cel puțin 24 luni de la data primei plăți a ajutorului de stat, sub sancțiunea recuperării ajutorului acordat;
- să aibă depuse la instituțiile fiscale abilitate, situațiile financiare aferente exercițiului financiar încheiat 2021, sub sancțiunea respingerii la finanțare;
- aplicanții au și obligația depunerii la instituțiile fiscale abilitate a situațiilor financiare aferente exercițiului financiar încheiat 2022 până la data de 31.03.2023.
Nu sunt eligibili beneficiarii și/sau acționarii/asociații/administratorii societăților care au comis/comit nereguli de ordin financiar sau acte de corupție, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.
Coduri CAEN eligibile
CAEN Rev.2 | Denumire activitate CAEN Rev.2 |
5510 | Hoteluri și alte facilități de cazare similare |
5520 | Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată |
5530 | Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere |
5590 | Alte servicii de cazare |
5610 | Restaurante |
5621 | Activități de alimentație (catering) pentru evenimente |
5629 | Alte activități de alimentație n.c.a. |
5630 | Baruri și alte activități de servire a băuturilor |
7911 | Activități ale agențiilor turistice |
7912 | Activități ale tur-operatorilor |
7990 | Alte servicii de rezervare și asistență turistică |
8230 | Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor |
9001 | Activități de interpretare artistică (spectacole) |
9002 | Activități suport pentru interpretare artistică (spectacole) |
9003 | Activități de creație artistică |
9004 | Activități de gestionare a sălilor de spectacole |
9329 | Alte activități recreative și distractive n.c.a. |
Alte cerințe de eligibilitate
Codul CAEN pentru care aplicantul solicită finanțare trebuie să fi fost autorizat/autorizate pe perioada 01.01.2021 – 31.12.2022, iar în acest sens aplicația informatică va verifica automat istoricul privind autorizarea codurilor CAEN.
Activităţile sunt eligibile dacă sunt desfăşurate în baza unor:
- licenţe de turism emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru agențiile de turism;
- certificate de clasificare emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru structurile de cazare;
- autorizaţii de funcţionare emise de către autoritățile publice locale sau certificate de clasificare emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru structurile/unitățile de alimentație publică,
- autorizațiile emise de către direcțiile sanitar – veterinare pentru unitățile de alimentație publică mobile;
- certificate constatatoare eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru organizatorii de evenimente;
- atestate de ghid de turism emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului.
Schema de ajutor de stat HoReCa 2
Schema cuprinde doi piloni, respectiv:
- Pilonul 1: presupune compensarea a 25% din creșterea cheltuielilor de exploatare în perioada 1 februarie – 31 decembrie 2022 față de cele aferente aceleiași perioade a anului 2021, cu excepția cheltuielilor cu energia electrică și/sau gaz, creșteri de costuri generate de criza războiului din Ucraina;
- Pilonul 2: presupune compensarea cu maximum 30% din creșterea costului eligibil cu energia electrică și/sau gaz în perioada 1 februarie 2022 – 31 decembrie 2022, creșteri de costuri generate de criza războiului din Ucraina.
Aplicanții vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni sau doar pe unul dintre cei doi piloni.
Ce documente și informații trebuie încărcate pe platformă și cum se calculează valoarea ajutorului de stat?
Ajutorul de stat va fi calculat automat de către aplicația informatică, în două momente distincte și în concordanță cu prevederile Cadrului Temporar Ucraina pentru fiecare pilon în parte, după cum urmează:
Pilonul 1:
La momentul înscrierii, aplicanții vor avea obligația încărcării în aplicația informatică a următoarelor documente și informații:
- un raport de expertiză contabilă, care va cuprinde valoarea cheltuielilor din exploatare aferente activității codului/codurilor CAEN finanțat/finanțate, pentru perioada 1 Februarie – 30 septembrie 2022;
- o estimare a reprezentantului legal al societății aplicante a valorii cheltuielilor de exploatare aferente activității codului/codurilor CAEN finanțat/finanțate pentru perioada 1 Octombrie – 31 decembrie 2022;
- valoarea costurilor lunare cu energia și/sau gazul pentru perioada 1 Februarie – 30 septembrie 2022 și o estimare a costurilor cu energia și/sau gazul aferente 1 Octombrie – 31 decembrie 2022.
Calcul VSP1
Aplicația va calcula diferența dintre totalul cheltuielilor de exploatare (pentru perioada 1 Februarie – 31 decembrie 2022, valori reale și estimate) și totalul costurilor cu energia electrică și/sau gazul (pentru perioada 1 Februarie – 31 decembrie 2022, valori reale și estimate) și va aplica un procent de 25% la această diferență, rezultând valoarea denumită VSP1 (Valoare Solicitată Pilon 1).
Pilonul 2:
La momentul înscrierii, aplicanții vor avea obligația încărcării în aplicația informatică a următoarelor documente și informații:
- În vederea calculului prețului mediu unitar (P ref) aferent costurilor cu energia electrică și/sau gaz din anul 2021, aplicantul va încărca în aplicație totalitatea facturilor și a documentelor de plată ale acestor tipuri de cheltuieli și va edita valorile lunare în câmpurile existente în sistemul informatic;
- În vederea identificării prețului unitar / KwH aferent lunii Septembrie 2022 (PS), aplicantul va încărca în aplicație facturile și documentele de plată aferente consumului din luna Septembrie 2022 atât pentru gaz cât și energie electrică și va edita valorile lunare în câmpul existent în sistemul informatic.
Calcul VSP2
Aplicația informatică va calcula, pentru fiecare tip de cheltuială energie electrică sau gaz, creșterea prețului pe care beneficiarul îl plătește pe unitate consumată ca diferență dintre prețul unitar / KwH aferent lunii Septembrie 2022 (PS) și 200% din prețul mediu unitar (P ref);
În vederea calcului costului eligibil, în conformitate cu facturile lunare cu energia și/sau gazul pentru perioada 1 Februarie – 30 septembrie 2022 și o estimare a consumului cu energia și/sau gazul aferente 1 Octombrie – 31 decembrie 2022, aplicantul va edita numărul de KwH consumat pentru fiecare tip de cheltuială în parte, iar aplicația va calcula 30% din produsul numărului de KwH consumați în perioada eligibilă și creșterea prețului pe care beneficiarul îl plătește pe unitate consumată, după următoarea formulă simplificată:
CE = (P (t) — P (ref) * 2) * q (t)
- P (S) – prețul unitar plătit de întreprindere într-o anumită lună din perioada eligibilă;
- P (ref) – prețul unitar plătit de întreprindere în medie în perioada de referință;
- q (t) – numărul de unități de gaze naturale și/sau energie electrică achiziționate de întreprindere în perioada eligibilă;
- S – luna Septembrie 2022 din perioada eligibilă.
Aplicația va însuma valorile rezultate de 30% din costurile eligibile pentru ambele cheltuieli (energie electrică și gaz) și va afișa Valoarea Solicitată Pilon 2 (VSP2).
Se calculează automat de către aplicația informatică totalul eligibil aferent celor doi piloni respectiv VSP1+VSP2, denumit VTS (Valoare Totală Solicitată);
Calculul ajutorului de stat final (VST)
Se calculează automat, de către aplicația informatică, prorata per aplicant, ca procent al Valorii Totale Solicitată (VST) din bugetul solicitat aferent tuturor aplicanților declarați admiși la finanțare în urma etapei de preverificare.
Se aplică prorata per aplicant ca procent individual aplicat întregului buget alocat schemei de ajutor de la bugetul de stat pentru stabilirea ajutorului financiar nerambursabil ce urmează a fi angajat/contractat.
Valoarea maximă a ajutorului de stat
Pilonul 1
Valoarea maximă a ajutorului acordat aferent pilonului 1 nu depășește 500.000 EUR pe întreprindere așa cum este definită la art. 4 alin. (1), lit. c), în orice moment, în sumă brută, înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe și se acordă în limita de timp impusă de Cadrul Temporar Ucraina.
Pilonul 2
Valoarea maximă a ajutorului acordat aferent pilonului 2 nu depășește 2 milioane EUR pe întreprindere așa cum este definită la art. 4 alin. (1), lit. c), în orice moment, în sumă brută, înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe și se acordă până cel târziu la data impusă de Cadrul Temporar Ucraina.
Valoarea maximă însumată a ajutorului acordat aferent ambilor piloni (Pilon 1 + Pilon 2) nu depășește 2 milioane EUR pe întreprindere așa cum este definită la art. 4 alin. (1), lit. c), în orice moment, în sumă brută, înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe și se acordă până cel târziu la data impusă de Cadrul Temporar Ucraina.


