Fiscalitate

Studiu de caz: Achiziția intracomunitară de bunuri efectuată de către o societate neplătitoare de TVA
Societatea Delta SRL, este persoană juridică română, înființată conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, neînregistrată în scopuri de TVA și are ca obiect de activitate comerțul cu produse de birotică. Aceasta intenționează să efectueze începând cu luna aprilie 2021 achiziții de produse de birotică din Germania pe care să le comercializeze pe teritoriul României.
Este obligată societatea să se
înregistreze în scopuri de TVA în România și să comunice codul de TVA
furnizorului din Germania? Ce obligații declarative are societatea?
Chiar dacă societatea este neînregistrată în scopuri de TVA, având în vedere faptul că intenționează să efectueze achiziții intracomunitare de bunuri dintr-un stat membru din UE, din perspectiva TVA, trebuie avute în vedere câteva obligații specifice.
Astfel, dacă achizițiile intracomunitare efectuate de societate în anul 2021, nu depășesc plafonul de 10.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data aderării, respectiv 34.000 lei, societatea nu are obligativitatea de înregistrare în scopuri de TVA sau obligații declarative.
Dacă societatea depășește însă plafonul anual de 10.000 euro, respectiv 34.000 lei, este obligată ca la atingerea plafonului să solicite obținerea codului special de TVA, conform art. 317 din Codul fiscal.
Codul special de TVA va fi utilizat doar pentru a fi comunicat furnizorilor din statele membre UE și nu conferă calitatea de plătitor de TVA pe teritoriul României. Concomitent cu obținerea codului special de TVA, societatea va fi înregistrată automat în Registrul Operatorilor Intracomunitari.
Din punct de vedere al obligațiilor declarative, societatea va depune Declarația recapitulativă privind achizițiile și livrările intracomunitare, formularul 390, până pe data de 25 a lunii următoare.
Pentru suma ce depășește valoarea de 34.000 lei a achizițiilor anuale, va datora TVA ce se achită în baza decontului special de TVA, formular 301, cu termen de depunere și plată până pe data de 25 a lunii următoare.
De reținut: plafonul de scutire de TVA la achiziții de 34.000 lei nu se acordă pentru achiziții intracomunitare de mijloace de transport noi sau de produse accizabile.