Companiile și PFA-urile care acordă sprijin și asistență umanitară persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina, pot beneficia de facilități fiscale speciale la plata impozitului pe profit, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și impozitului pe venit până la data de 31 decembrie 2022.
Întrucât potrivit regulilor fiscale actuale în vigoare, donațiile cu caracter umanitar, nu sunt cheltuieli deductibile, Ordonanța de Urgență nr.20/2022, intrată în vigoare în data de 08 martie 2022, introduce un regim fiscal special valabil până la sfârșitul anului 2022 pentru persoanele juridice și fizice, care intenționează să efectueze donații pentru cetățenii străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
Facilități fiscale acordate pentru donarea de sume de bani
Potrivit actului normativ, persoanele fizice și persoanele juridice, pot dona sume de bani pentru ajutorarea persoanelor provenite din zona conflictului armat din Ucraina prin intermediul campaniei de donare gestionată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care se va desfășura până la data de 31 decembrie 2022.
Facilități fiscale:
Aceste sume, reprezentând donații în bani, pe toată perioada campaniei de donare sunt supuse facilităților fiscale, astfel:
- Pentru plătitorii de impozit pe profit, sumele reprezentând donații în bani se deduc integral la calculul impozitului pe profit;
- Pentru plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, sumele reprezentând donații în bani se scad integral din baza de impozitare a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;
- Pentru persoanele fizice care realizează activități independente sau practică profesii liberale și determină venitul net anual în sistem real, donațiile în bani reprezintă cheltuieli integral deductibile la calculul impozitului pe venit.
Conturile pentru donații:
Conturile pentru donații vor fi deschise de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, atât la Trezoreria Statului, cât și la alte instituții de credit, în lei și în valută și vor fi publicate pe pagina Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a Ministerului Afacerilor Interne, a Guvernului României, precum și prin alte căi mediatice.
Donațiile vor putea fi efectuate prin virament bancar, prin plată online cu cardul prin intermediul platformei www.ghișeul.ro, sau prin plată, în numerar sau cu cardul, la unitățile Trezoreriei Statului.
Facilități fiscale pentru cheltuielile cu bunurile acordate și serviciile prestate
Actul normativ prevede facilități fiscale și în situația în care ajutoarele umanitare sunt acordate sub formă de bunuri sau prestări de servicii. În această situație, regulile fiscale aplicabile sunt următoarele:
Facilități fiscale:
- Pentru plătitorii de impozit pe profit:
- cheltuielile cu bunurile acordate sau serviciile prestate sunt asimilate cheltuielilor sociale și se deduc în limita cotei de până la 5% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, sau
- cheltuielile cu bunurile acordate sau serviciile prestate sunt considerate cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit și asimilate cheltuielilor cu sponsorizările și se scad din impozitul pe profit datorat în limita procentului de 0,75% aplicat la cifra de afaceri, fără a depăși 20% din impozitul pe profit datorat;
- Pentru plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, cheltuielile cu bunurile și serviciile acordate gratuit ca ajutoare umanitare vor fi asimilate cheltuielilor cu sponsorizările și reduc la plată impozitul pe venitul microîntreprinderilor în procent de 20% din impozitul datorat pentru trimestrul respectiv;
- Pentru persoanele fizice care desfășoară activități independente și profesiile liberale, care determină venitul anual în sistem real:
- cheltuielile cu bunurile acordate sau serviciile prestate sunt asimilate cheltuielilor de sponsorizare și vor fi considerate cheltuieli deductibile limitat în procentul de 5% din baza de calcul, determinată ca venit brut minus cheltuieli deductibile;
- dacă persoanele fizice au calitatea de angajatori, pot deduce cheltuielile cu bunurile și serviciile acordate în procent de 5% din cheltuielile cu salariile, pe seama cheltuielilor sociale.
Regimul TVA:
Dacă bunurile și serviciile acordate ca ajutoare umanitare, sunt achiziționate de persoane înregistrate în scopuri de TVA, regimul fiscal al TVA este:
- bunurile acordate sau serviciile prestate gratuit în scop umanitar sunt asimilate livrărilor de bunuri din categoria sponsorizare sau mecenat și nu se colectează TVA la livrare.
Acordarea bunurilor și prestarea serviciilor:
Bunurile acordate și serviciile prestate în campania de donare derulată până la 31 decembrie 2022 vor fi acordate în baza solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, fiind distribuite direct de către acesta sau prin intermediul ONG-urilor care şi-au exprimat intenţia de ajutorare, pe bază de documente justificative.
Donații către UNICEF și alte organizații internaționale
De asemenea, de la data intrării în vigoare a actului normativ și până la data de 31 decembrie 2022, pentru bunurile/serviciile și mijloacele financiare, acordate de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor către: UNICEF, Crucea Roșie, precum şi către alte organizaţii internaţionale, se prevede deductibilitatea în limitele aplicabile în prezent cheltuielilor de sponsorizare, fără a exista obligaţia înscrierii acestor entităţi în Registrul entităţilor/unităţilor de cult.