BIOGRAFIE
Anemona Halmi– este economist, expert contabil, membru CECCAR cu o vastă experiență în domeniul contabilitate, fiscalitate și management financiar. Și-a început activitatea profesională în anul 2003 ca și economist, și-a derulat în perioada 2006-2009 pe lângă o societate de expertiză contabilă, stagiul de pregătire profesională, în vederea accesului la calitatea de expert contabil și a devenit membru CECCAR în anul 2010.
În decursul timpului, a dezvoltat colaborări în domeniul financiar-contabil și fiscal cu companii din diverse sectoare de activitate, precum: construcții, arhitectură, inginerie, imobiliar, HORECA, agricultură, servicii medicale, import și distribuție, comerț.
A acumulat experiență practică și cunoștinte în domeniul managementului financiar, raportărilor consolidate de grup, due dilligence, fuziuni și achiziții în urma colaborării pe o perioadă de peste 13 ani cu grupul Synlab România.
Pe lângă activitatea derulată în domeniul financiar-contabil și fiscal, a desfășurat activități de consultanță în afaceri, mentorat și training-uri în domeniul antreprenoriat.
În anul 2020 a fondat grupul HALMI, reunind o echipă de specialiști din diverse domenii cu scopul de a furniza pachete integrate de servicii clienților.
ECHIPA
În cadrul societății de expertiză contabilă, AH ACT EXPERT, coordonează o echipă de specialiști, care poate oferi servicii de contabilitate, salarizare și administrare personal, management financiar, consultanță în obținerea surselor de finanțare și consultanță în afaceri.
SPECIALIZĂRI ÎN ACTIVITATEA PRACTICĂ
- Strategii de business;
- Planuri de afaceri competențe antreprenoriale
EDUCAȚIE
A absolvit Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Științe Economice, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune (2002).
De-a lungul timpului, a participat la numeroase cursuri de perfecționare profesională continuă, workshop-uri și seminarii pe diverse teme legislative, cu impact în zona financiară, de resurse umane și fiscală.